Ținând cont de perioada controversată pe care o traversăm, nu este de mirare ca tot mai multe persoane să ajungă să se confrunte cu un episod de panică. Grijile, stresul, comunicarea deficitară cu cei din jur pot afecta psihicul într-atât încât să simtă că pierde controlul.
Ce este de făcut într-o astfel de situație? Citește în continuare pentru a afla!
Cum recunosti un atac de panica?
Atacul de panică apare, de regulă, brusc și neanunțat. El se poate produce oricând și oriunde: în trafic, la serviciu, la cumpărături… sau chiar când te pregătești să adormi. Faptul că mintea îți rămâne conectată la diverse surse de stres te determină să simți acest dezechilibru și să intri într-o stare de neliniște care, ignorată, se poate accentua.
Cele mai comune simptome fizice experimentate în timpul unui atac de panica sunt:
- Palpitații;
- Senzație de tremor;
- Senzație de sufocare;
- Sentimentul că nu poți respira (ai un nod în gât);
- Transpirație abundentă bruscă;
- Durere în piept;
- Amețeală și stare de leșin;
- Greață sau disconfort abdominal;
- Frica de moarte sau de a pierde controlul;
- Frisoane.
Pe lângă aceste simptome, pentru a confirma un astfel de diagnostic vei prezenta o serie de sentimente asemănătoare depresiei. Cea mai comună stare este tristețea.
Cum oferi primul ajutor în atacul de panică atunci când îl recunoști?
Dacă te afli în preajma unei persoane care brusc se simte rău, începe să tremure, să transpire, îți spune că se sufocă… și pe care o suspectezi că ar putea trece printr-un atac de panică, atunci ar fi bine să știi că sunt câteva lucruri pe care le poți face:
- În primul rând încearcă să o înțelegi. Nu te comporta ca și cum nu ar fi nimic în neregulă cu ea. Oricine ar putea experimenta cel puțin un astfel de episod în viață. Acest lucru nu spune nimic despre cel ce îl trăiește, decât, poate, că traversează o perioadă mai grea. Așa că dacă tu ești prin preajmă, încearcă să acționezi cu empatie și compasiune. Înțelege că îi este greu și arată-i suport.
- Încurajează persoana să se așeze într-o poziție comodă și asigur-o că totul este bine. Preferabil este ca aceasta să stea într-o poziție de tip șezut. Întinderea pe spate poate amplifica frica și anxietatea.
- Masează-i ușor mușchii spatelui, tâmplele și încheieturile mâinilor, în timp ce abordezi un subiect de discuție pozitiv, care ar putea liniști persoana suferindă. Îi poți povesti orice, câtă vreme îi vei distrage atenția de la propriile gânduri.
- Încurajează-l pe celălalt să respire profund. Inspirațiile și expirațiile profunde sunt extrem de utile și de importante, întrucât asigură o oxigenare mai bună a creierului, calmându-l pe cel afectat.
- Dacă sunteți într-un spațiu închis, deschide fereastra sau mutați-vă pe balcon!
Cum îți oferi singur primul ajutor cand ai un atac de panică?
Dacă tu însuți simți că ai un episod de panică, atunci poți urma acești pași:
- Așează-te!
- Concentrează-te pe respirație! Inspiră și expiră cât mai lung.
- Înțelege că nimic nu este permanent și că ești în siguranță. Chiar dacă poate ți se pare că ai probleme cu inima, că faci infarct sau că vei muri, toate acestea sunt doar griji inutile care nu vor face decât să accentueze starea. Realitatea este că ești în siguranță.
- Concentrează-te pe lucrurile bune din viața ta. Conștientizează că suferi un atac de panică și că nu vei păți nimic. Sunt mulți oameni care te iubesc… sau poate că sunt multe lucruri pe care vrei să le faci, locuri pe care vrei să le vezi. Poate ai un bucket list: gândește-te la aceste lucruri mărunte dar frumoase.
- Fii recunoscător! Practica recunoștinței este extrem de importantă, mai ales în astfel de momente. Creierul tău se va deconecta de la ceea ce îi provoacă fobie și se va muta spre lucrurile care contează cu adevărat!
Din fericire aceste stări vor trece. Totuși, depinde numai de tine să le înțelegi și să le faci să dispară. Ele se pot repeta până ce vei învăța să îți privești frica în ochi și să o combați. Cel mai bun mod de a face acest lucru este prin terapie individuala la cabinet sau online. Așa că te invit la o ședință!