Dificultatea de a face schimbari benefice acolo unde sunt necesare sau dorite este comun intalnita fie in situatii problematice din viata de zi cu zi, luarea deciziilor sau diagnostice specifice precum anxietate, depresie, stress-postraumatic, tulburare obsesiv-compulsiva s.a. Persoanele in cauza adesea nu au resursele sau parghiile necesare pentru a imbunatatii situatia, se confrunta cu frustrarea sau deznadejdea generate de intalnirea aparent inevitabila a acelorasi situatii devenind captive prorpiului stil de a aborda lucrurile. Astfel pot sa apara ganduri sau intrebari precum “ce rost are? Nu pot face nimic. Eu nu pot fi ajutat.”, iar in cazul in care se doreste ajutorul exista confuzie precum “sa merg la psiholog sau la psihiatru? Cu ce ma poate ajuta pe mine psihoterapia?” Acestea din urma isi gasesc raspunsul in literatura de specialitate unde schimbarea generata de procesul psihoterapeutic este bine documentata.

Simptomele intalnite de persoanele ce vin pentru ajutor in cabinet (precum ingrijorarile excesive in anxietate, atacuri de panica, lipsa de motivatie, suferinta profunda sau tristetea in depresie, teama de spatii agglomerate, iesirea din relatiile toxice si luarea deciziilor sanatoase etc) se traduc prin functionara tulburata a gandurilor, emotiilor si comportamentelor. Cand acestea ies din tiparul obisnuit al persoanei sau din limitele sanatoase starea de bine are de suferit. Cele trei, la fel ca toate celelalte functii ale unei persoane, sunt coordonate de activitatea creierului. Astfel, studiile de specialitate din domenii precum neurobiologice, psihologie sau psihiatrie s-au concentrate pe intelegerea modului in care creierul functioneaza si influenteaza activitatea comportamentala, emotionala si cognitiva, in cazul dificultatilor de natura psihologica si cum toate acestea sunt afectate de schimbarile din timpul procesului psihoterapeutic.

In conditii obisnuite, gandurile interactioneaza armonios cu emotiile si comportamentele si se influenteaza reciproc generand un sistem specific fiecarei persoane, mai exact personalitatea. Cand una din cele trei sufera o modificare, de regula si celelalte ii urmeaza cursul, lucru aparent in tulburari, fobii, anxietate, depresie etc. Persoanele ce se confrunta cu astfel de dificultati dezvolta adesea tipare de functionare nu foarte sanatoase specifice simptomului sau situatiei. In anxietate persoanele pot fi predispuse orientarii atentiei catre stimuli infricosatori sau care provoaca neliniste, in fobiile sociale situtiile stanjenitoare sunt traite mult mai intens si genereaza ganduri catastrofizante sau autocritica, depresia reduce dorinta de a lua parte la activitate si poate genera retragere sociala. Acestea afecteaza modul in care persoana gandeste, simte sau se comporta – ca rezultat modifica activitatea si functionarea creierului generand noi tipare neuronale, alterand activarea zonelor specifice din creier sau functionarea neurotransmitatorilor. Efectul este bilateral, pentru ca pe masura ce simptomele sunt mai intense si de durata mai lunga modificarile neuronale sunt mai accentuate generand o activare si predispozitie spre acele simptome initiale. Cu cat incerci mai mult sa nu te gandesti la un lucru care te ingrijoreaza cu atat mai mult te vei gandi la acel lucru, de fapt antrenezi acel gand iar simptomul se accentueaza.

In psihoterapie schimbarea apare prin lucrul cu gandurile, emotiile si comportamentele problematice, nesanatoase sau disfunctionale. Acestea sunt adresate si pot fi modificate datorita a doua functii specifice creierului: neuroplasticitate si neurofeedback. Prima este abilitatea creierului de a forma retele neuronale noi, modificand functia sau structura creierului. Mai exact este abilitatea de a se schimba in urma experientei, fapt asistat de neurofeedback – capacitatea creierului de a interactiona bilateral cu functiile persoane (creierul actioneaza asupra comportamentului dar si comportamentul actioneaza asupra creierului). Cele doua sunt responsabile pentru adaptare si abilitatea de a invata lucruri noi precum deprinderi, limbi straine sau reactii emotionale si tipare comportamentale. Zone neuronale specifice sunt responsabile pentru activarea diferitelor functii (de exemplu o miscare specifica intr-un sport) iar cu cat aceasta este mai des utilizata si antrenata cu atat mai intens va actiona asupra acelor zone pentru a modifica predispozitia catre activarea insasi a functiei (miscarea devine mai usoara, reflexa, automata). Acest mecanism are loc fie ca functia are un rol pozitiv sau negativ, astfel anumite comportamente pot genera (evitarea poate intensifica anxietatea) si in acelasi timp pot fi generate de dificultati de natura psihologica (o persoana anxioasa obisnuieste sa evite mai des). Sunt generate astfel functii si harti neuronale corespunzatoare gandurilor, emotiilor si comportamentelor din diferitele patologii. In tulburarea obsesiv-compulsiva cineva se poate simti constrans sa se spele pe maini pentru a se linistii, iar insasi spalatul pe maini ii intareste, in adictii substanta consumata este vazuta ca o modalitate de a obtine stare de bine, in timp ce insasi consumul este cel care altereaza starea de bine a persoanei.

Pe baza analizei imaginilor produse de RMN functional schimbarile premise de neuroplasticiate au fost evaluate, iar psihoterapia a fost corelata cu modificari substantiale ale creierului in diverse conditii. Rezultatele arata prezenta schimbarilor in zone ale creierului responsabile de gandirea rationala sau activitatea emotionala (precum cortexul prefrontal sau amygdala) in cazul persoanelor cu diferite diagnostic (tulburare de stress posttraumatic, anxietate, depresie, tulburare obsesiv compulsive, tulburari de personalitate s.a) ce au accesat forme diferite de psihoterapie (psihoterapie cognitive-comportamentala, psihodinamica, psihoterapie dialectic-comportamentala s.a). In urma acestor procese terapeutice infrastructura creierului este reorganizata prin intensificarea sau diminuarea activarii anumitor zone sau facilitatrea conectivitatii intre diferite zone ale creierului, aceste modificari avand astfel ca rezultat noi tipare de activare neuronala. Schimbarile aparute nu sunt intamplatoare ci sunt un raspuns la nevoia persoanei. Daca o patologie specifica creeaza un tipar de gandire corespsunzator acesteia psihoterapia contracareaza predispozitia spre acele tipare ce genereaza simptome (ex: reduce atentia catre stimuli aversive sociali in fobia sociala) si in acelasi timp antreneaza zonele ce au fost omise ca urmare a acelor simptome (creste predispozitia de a orienta atentia catre sarcina nu catre symptom in atacurile de panica). Se realizeaza astfel o formalizare si optimizare a functiilor psihice, cu rol in stimularea rezilientei.

Multe dintre modificarile mentionate sunt comparabile cu rezultatele tratamentului farmacologic, diferentele fiind date de modul in care actioneaza si tiparul dupa care este restructurata activitatea creierului. Daca medicatia obtine aceste schimbari prin actiune chimica directa asupra neurotransmitatorilor, psihoterapia duce la aceste rezultatea prin schimbarea modului in care sunt activate ganduri, emotii si comportamente. Prin urmare actiunea are loc din exterior catre interior si viceversa. Studiile arata astfel ca in multe cazuri psihoterapia si medicatia au efecte similare sau ca rezultatele dorite se obtin prin combinatia celor doua modalitati de tratament.

Pentru persoana aflata in dificultate si care isi doreste o schimbare toate acestea se traduc prin intelegerea modul practic in care se fac lucrurile in cabinet. Pentru ca psihoterapia angajeaza persoana in lucrul cu propriile ganduri, emotii si comportamente si pentru ca in creier exista raspunsuri specifice fiecareia dintre acestea rezultatul este o schimbare de profunzime. O persoana cu stima de sine scazuta si imagine negative despre sine obisnuieste sa actionize social pentru a obtine aprobarea celorlalti in scopul de a se simtii mai bine. Astfel isi intareste acest tipar de a lua decizii dar in acelasi timp consolideaza si etichete negative despre sine si perpetueaza starea de bine scazuta. Prin luarea deciziilor bazate pe nevoi si corespunzatoare contextului va reduce dependenta de modul initial de a face lucrurile si tiparul de gandire pe care il intretinea. Prin stimularea noilor retele neuronale celelalte devin tot mai putin utilizate. Invatand sa modifice tiparele disfunctionale de gandire, accesand activitatea emotionala intr-un mod sanatos, accesand alegeri comportamentale potrivite persoana ofera creierului ocazia sa ruleze functii specifice fiecareia dintre acestea. Cu cat ele sunt mai “antrenate” cu atat schimbarile neuronale sunt mai consistente, iar creierul va facilita accesul mai usor la activarea lor. Sigur ca psihoterapia implica mai mult decat cele cele trei (ganduri, emotii, comportamente – insa acestea sunt adesea in centrul atentiei), fiind o angajare cu intreaga fiinta ce vorbeste despre o relatie bilaterala in care rezulatele vin din schimbari si faciliteaza schimari, iar alegerile sanatoase stimuleaza alegeri sanatoase.

Cand lucrurile par dificile, greu de gestionat sau fara scapare este important de retinut ca  fiecare persoana are capacitatea de a face schimbarile necesare pentru a se simtii mai bine. Functiile ce permit schimbarea profunda a activitatii creierului si prin urmare a rezultatelor din viata de zi cu zi sunt specifice fiecarei persoane, iar asta aduce in discutie existenta solutiilor. Acolo unde lucrurile sunt dificil de gestional pe cont propriu a cere ajutorul vine cu o multitudine de optiuni de la diferite forme de psihoterapie la tratamentul completat de medicatie unde este necesar la alegeri simple ce pot fi antrenate pe cont propriu. Prin schimbarile profunde pe care le aduce in functia si structura creierului, prin urmare in viata persoanei, psihoterapia se dovedeste o solutie necesara si adesea determinanta.

Referinte:

Baeken, C., Wu, G.-R., Rogiers, R., Remue, J., Lemmens, G. M., & Raedt, R. D. (2021). Cognitive behavioral based group psychotherapy focusing on repetitive negative thinking: Decreased uncontrollability of rumination is related to brain perfusion increases in the left dorsolateral prefrontal cortex. Journal of Psychiatric Research, 136, 281–287. https://doi.org/10.1016/j.jpsychires.2021.02.011

Barsaglini, A., Sartori, G., Benetti, S., Pettersson-Yeo, W., & Mechelli, A. (2014). The effects of psychotherapy on brain function: A systematic and critical review. Progress in Neurobiology, 114, 1–14. https://doi.org/10.1016/j.pneurobio.2013.10.006

Boccia, M., Piccardi, L., & Guariglia, P. (2016). How treatment affects the brain: Meta-analysis evidence of neural substrates underpinning drug therapy and psychotherapy in major depression. Brain Imaging and Behavior, 10(2), 619–627. https://doi.org/10.1007/s11682-015-9429-x

Fonzo, G. A., Goodkind, M. S., Oathes, D. J., Zaiko, Y. V., Harvey, M., Peng, K. K., Weiss, M. E., Thompson, A. L., Zack, S. E., Lindley, S. E., Arnow, B. A., Jo, B., Rothbaum, B. O., & Etkin, A. (2021). Amygdala and Insula Connectivity Changes Following Psychotherapy for Posttraumatic Stress Disorder: A Randomized Clinical Trial. Biological Psychiatry, 89(9), 857–867. https://doi.org/10.1016/j.biopsych.2020.11.021

Javanbakht, A., & Alberini, C. M. (Eds.). (2019). Neurobiological Models of Psychotherapy: How Psychotherapy Changes the Brain. Frontiers Media SA. https://doi.org/10.3389/978-2-88963-036-3

Jeon, S. W., & Kim, Y.-K. (2015). The Effects of Psychotherapy on Brain Function—Major Depressive Disorder. In Y.-K. Kim (Ed.), Major Depressive Disorder—Cognitive and Neurobiological Mechanisms. InTech. https://doi.org/10.5772/59405

Linden, D. E. J. (2006). How psychotherapy changes the brain – the contribution of functional neuroimaging. Molecular Psychiatry, 11(6), 528–538. https://doi.org/10.1038/sj.mp.4001816